DESPRE NUDGE TEAM
Noi suntem rezultatul unei revoluții cognitive începută încă din anii ’90. Suntem o firmă alcătuită dintr-un grup interdisciplinar, dedicată înțelegerii modului prin care putem modifica comportamentele în favoarea consumatorului și companiilor. Membrii echipei Nudge Team sunt oameni din mediu academic și din zona de business. Suntem o echipă cu spirit detectivistic, încântați de proiecte din domenii cât mai diverse.
Avem o experiență de peste 15 ani în domeniul cercetării comportamentului uman și în proiecte desfășurate în companii în domeniul economiei comportamentale și al psihologiei consumatorului. Soluțiile și insight-urile pe care le oferim despre mintea și comportamentul clientului completează și armonizează strategiile de marketing clasic. Clientul secolului nostru, mintea omului zilelor noastre și nevoile sale sunt diferite și ne surprind continuu pe măsura ce lumea evoluează. Soluțiile oferite de psihologia comportamentului și economia comportamentală întâmpină nevoile omului modern.
BehaviourAnalist Specialist & Project Coordinator NT
Delia Mina este psiholog psihanalist (acreditat COPSI), cu o expertiză în comportamentul uman ce se focusează pe dinamica internă și interpersonală a indivizilor și grupurilor. Cu o gandire strategică orientată către intelegerea oamenilor si organizatiilor, Delia are o experiența de aproape zece ani atât in mediul corporate, cat și în cel clinic.
Cunoașterea ei despre comportamentul uman sta la baza implementării de soluții eficiente in departamentele de Marketing, Branding si Dezvoltare de produse în care lucrează intens alături de colegii ei in departamentul Consumer Psychology Bitdefender.
Așadar, interesele Deliei se întind pe toată suprafața domeniului psihologiei: de la psihologia consumatorului aplicată în afaceri pâna la aspecte ce se adresează mediului organizațional, coaching individual și în echipă, sprijinind astfel organizațiile să obțină performanța optimă prin oamenii lor.
Delia a absolvit Facultatea de Psihologie la Universitatea Titu Maiorescu, deține diploma de masterat în Psihoterapie Psihanalitică, precum și în Psihoterapii Cognitiv – Comportamentale, având definitivate studiile de formare la Asociația pentru promovarea psihanalizei teoretice și clinice Insight.
În cadrul aceleiași asociații, Delia face parte din Departamentul de Cercetare Psihanalitică, unde interesele ei se concentrează asupra studierii problematicii stimei de sine la români.

Delia Mina
Director Nudge Team
Doctor în Filosofie, a studiat problematica conștiinței acumulând, astfel o experiență de peste 15 ani în domeniul Științelor Cognitive. Nansi este directorul Nudge Team a cărei echipa a condus-o încă de la începuturile ei, in 2015.
Totodată, Nansi coordonează departamentul de Consumer Psychology al Bitdefender și este Lector Dr. la Facultatea de Psihologie a Universității Titu Maiorescu București, Catedra Științe Cognitive.
Ca specialist și trainer în Consumer Psychology & Economic Behaviour, Nansi este un consultant de încredere pentru unele dintre cele mai cunoscute și respectate corporații din România. În cadrul acestora, a dezvoltat campanii publicitare care au ca punct de plecare considerații privind diferite tipuri de comportament și justificarea lor evoluționistă.
Fondator al Grupului Mindset, el a pus bazele unei structuri multidisciplinare dezvoltând, astfel, o serie de programe de formare profesională și educațională.
Training-uri și prezentări susținute de Nansi:
Cum funcționează mintea umana. Aspecte esențiale ale iraționalității umane
Decizii si predicții – aspecte practice asupra neînțelegerii modului în care facem alegerile
Dinamica grupurilor – logica interacțiunilor individuale
Erori conștiente și inconștiente de raționare
Satisfacția și motivația – aspecte legate de satisfacție si sens
Când tehnologia ii provoacă pe părinții moderni – Social Media for Parents, București, 2019
Despre viitorul minților artificiale și al minților umane – Oracle modern Forum 2019
Where Artificial Intelligence and neuroscience meet – Conference Arena, Customer Care powered by Artificial Intelligence, Iași & Cluj 2017
Who am I? Ask Zuckerberg – Internet & Mobile World Telekom, București 2017
Connecting Technology with Psychology: CX from the Consumer’s Psychology Point of View – Oracle Modern Bussiness Forum, București 2017
Minți umane si inteligenta artificiala – Mind the Gap – TedX Timișoara 2017
Creierul ca sistem auto-motivațional și relevanța acestui fapt în psihologia grupurilor – Uniqua Asigurări, Iași 2017
Motivație si autoiluzionare – Banca Transilvania 2016 – 2017
Publicații: Ethics and Neuromarketing. Implications for Market Research and Business Practice – The limits and the Ethics of Consumer Profiling – Springer International Publishing Switzerland, 2017

Dr. Nansi Lungu
Design Thinking Specialist
Andreea este consultant Design Thinking și Innovation, facilitând pentru companii creearea de soluții inovatoare, produse și servicii. Andreea este studentă la Facultatea de Psihologie.

Andreea Ciortea

Mihai Stoica
Social Behaviour Analyst
Este sociolog și licențiat în psihologie, ce și-a dezvoltat de-a lungul timpului capacitatea de analiză a impactului la nivel micro și macro social. Consideră că prin intermediul gândirii critice pot fi identificate motivele pentru care unele strategii eșuează, urmând ca prin cunoașterea detaliată a problemelor și factorilor de influență să ofere soluții contextuale potrivite și de impact psihosocial.

Denisse Ivanciu
Marketing Specialist
Denisa este o fire comunicativă, deschisă, care caută în permanență să evolueze și să iasă din zona sa de confort. A absolvit Facultatea de Științe Sociale, Politice și Umaniste, secția: comunicare și relații publice, din cadrul Universității Titu Maiorescu. În prezent este studentă în anul al –II- lea la Facultatea de Psihologie din cadrul aceleiași Universități. A activat în lumea presei, fiind reporter și redactor sportiv la Tvr și Dolce Sport, actual Telekom Sport. Meseria de reporter presupune spontaneitate, creativitate, atenție distributivă și stăpânire de sine, mai ales în situațiile neprevăzute.

Lucian Mitra-Alexandru
Consumer Behaviour Analyst & Innovative Digital Marketing Expert
Autodidact autentic, curios, concentrat pe rezultate. Lucian își dorește să-și extindă în permanență cunoștințele multidisciplinare. Este absolvent de psihologie, pasionat de sociologie și expert în customer behavior și digital marketing. Scopul său în firma noastră este de a furniza soluții originale și inovative pentru provocările cu care se confruntă clienții noștri, folosind mijloace neconvenționale.